Etapa trecută, CSM Sighișoara a evoluat pe terenul campioanei ultimilor ani din Liga Zimbrilor, CS Dinamo București. A fost o provocare uriașă pentru echipa noastră, iar băieții au intrat pe teren fără trac și au demonstrat că pot juca de la egal la egal chiar și cu cea mai valoroasă echipă din România.
👉 Prima repriză a fost echilibrată, cu faze spectaculoase și momente în care am condus, am ținut aproape de campioni, arătând că tinerii noștri au curaj, determinare și dorința de a progresa. În partea a doua, experiența și forța lotului dinamovist și-au spus cuvântul, dar pentru CSM Sighișoara rămâne câștigul unei prestații care inspiră încredere și o confirmare că printr-o muncă asiduă vor apărea în curând și rezultatele favorabile.
Etapa 5: CSM Sighișoara – CSM Constanța
Duminică, 5 octombrie 2025, ne reîntoarcem acasă, în Sala „Radu Voina”, pentru confruntarea cu CSM Constanța. O echipă reconstruită total în această vară, cu un lot format din jucători experimentați și tineri de perspectivă, dar pe care o vom întâmpina cu același spirit de luptă și cu dorința de victorie și de a-i face fericiți pe minunații noștri suporteri.
💙 Avem un început curajos de sezon, iar jocul bun, chiar dacă mai apar anumite greșeli, ne arată că suntem pe drumul cel bun. Cu tribunele pline și energia publicului sighișorean, credem că valorile se pot echilibra și putem obține primele puncte în această ediție a Ligii Zimbrilor.
Informații bilete
🎟 30 lei – adulți
🎟 15 lei – studenți, copii, pensionari
🎟 Gratuit – pentru abonați
Am demonstrat la București că putem ține piept campionilor. Acum e momentul să facem pasul următor: să transformăm sala „Radu Voina” într-o fortăreață și să obținem împreună prima victorie.
👉 Ne vedem duminică, de la ora 17:30!
#CSMSighișoara / #EchipaCeaMaiFaină
#FanClubCSMSighisoara#uLtrascitadeLa
#LigaZimbrilor#Sighișoara